The handling of waste in Chennai has been a scandal, with private for-profit companies enjoying long-term rights to transport unsegregated waste to the suburban dump where it is burnt to make room for more. At first, it was CES Onyx which had the privilege, for seven years and more recently, the concession has gone to Neel Metal Fanalca. The bottomline is that the burning operation is illegal, and violative of the Municipal Solid Waste (Management and Handling) Rules, 2000, which are in force under Supreme Court orders from 2004. This is a continuing scandal, one that exemplifies India's disregard for environmental pollution. More on the Neel Metal Fanalca scandal can be found here.

If you are a concerned citizen and wish to pursue the solid waste question in Chennai, the first thing to do is ask for the copy of the contract signed by the city corporation with the concessionaire, Neel Metal Fanalca. This can be done under the Right to Information Act, 2005. The officers who should provide answers, including documents and files to the public under this law are given in this page of the Chennai Corporation's website.

Bacdafucup is a straight Onyx classic, and I can gurantee NOBODY knew that the late great Jam Master Jay did heavy production on the album which makes it even more relevant and interesting being that a flashy DJ from a legendary fly rap group took part in this rowdy type of hip hop scene..

Brand Nubian and B.C.C?..they had content..ALOT of content...I have a different type of appreciation for these 2 groups just for the simple fact that these guys are muslim rappers and made it known from album content, covers/artwork, and even in the way they put thier songs in order on the album...Lord Jamar from Brand Nubian really influences me still to this day from older raps he gave us back in the early/mid 90s. Obviously when you're young, you cant comprehend on what your listening too, but as I got older and found myself still listening to what I grew up on, some tracks really help you look at life in a different format. Im not here to give a religious lesson/nor even encourage you to jump on Itunes and buy everything I say is hot, but if you have open ears check out the albums "In God we trust", "One for All" "Everything is Everything" and even the God Lord Jamars album "The 5% album"....its seriously good, GOOD timeless music.

yes...I know its questions about why I havent mentioned GangStarr or Pete Rock and C.L Smooth yet when it comes to Five Percenter Rap......soon..real soon..I want my homie/boss to put you on what Pete Rock and C.L Smooth (his favorite group) did to the game while I explain how Guru and Premier are literally the reasons why I'm probably not in jail/dead/ or misled in life as of right now.

meanwhile..WAKE UP!

The Shield Soundtrack Music From The Streets อัลบั้มรวมเพลงสุดมันส์จาก Serie ตำรวจดุสุดฮิต The Shield ตัวผมเองก็ไม่เคยดู Serie เรื่องนี้หรอกนะครับ แต่ขอบอกเลยว่า Soundtrack ชุดนี้มันส์จริงๆ เพราะในอัลบั้มนี้เค้ารวมเพลงมาหลายหลายสไตล์หลากแนวมาไว้ให้มันส์ในอัลบั้มเดียวไม่ว่าจะเป็น HiP-Hop, Heavy Metal, Hard Rock และ Electronic ถ้าใครหาอัลบั้มมันส์ๆฟังอยู่อัลบั้มนี้เป้นทางเลือกชั่นเยี่ยมเลยทีเดียวครับ

รายชื่อเพลง

1. The Shield Theme - Vivian Ann Romero
2. Hating Hollywood - Theory Of A Deadman
3. Death March - Black Label Society
4. Bring Em Out Dead - Onyx
5. Lay Down - Mikal Reyno
6. Perkins - Peyote Asesino
7. Caught Up In The System - Sx-10
8. Freedom Band - Delinquent Habbits
9. Pride - Damageplan
10. Nothing's Clear - Ill Nino
11. Rushing In - Crazy Anglos
12. No Muerdas La Mano - Kinto Sol
13. Breakdown - Tantric
14. Betrayal - The Black Maria
15. Let's Ride - Conejo
16. Ooohhwee - Master P
17. Mafia - Kelis
18. Cuiden A Los Ninos - Brujeria
19. The Shield - X-Ecutioners

DOWNLOAD

Track 1-10 File Size 45.3 mb Download

Track 11-19 File Size 46.2 mb Download

Onyx & oxidized silver | 4.3 cm

Yesterday, MY and I went to Target to get a set of bowls for Onyx when she's at her house.  While walking down the aisle I stumbled upon a stuffed chipmunk.  First of all it looks real as fuck.  Second it was like $15.  Now I don't mind spending money on toys for Big O'  but usually the stuffed ones last a few days before she has ripped them apart and I come home to stuffing alllllllllll over my house.  For some reason I decided to go against my judgement and buy it.

Usually when I come home with a new toy Onyx takes a while to feel it out.  It seems like she is asking me, "Is this for me?"  Not this time!  I brought home the Chipmunk and instantly she was jumping around, trying to get it from me (told you it looked real).  I threw it to her and it was game on.

Literally 8 minutes later there was an explosion of stuffing preceded only by the ripping sounds of the mediocre seams on the faux rodent.

Instantly it was game over, no inserting more coins to get extra men, no continues, none of that.  Or so I thought.  Luckily I'm in a relationship with a lovely Martha Stewart-esque lady, she grabbed the saliva soaked mammal and went to town with her needle and thread.  Needless to say 10 minutes after the accident, a full 18-19 minutes after giving it to Onyx, MY had fully repaired and strengthened the chipmunk to "better-than-factory" conditions!  GO M.Y.!!!

Here's a little video action of the silly girl in action....Onyx, not M.Y.

□ Achat

   Heilstein: Dem Achat wird u. a. Schutz vor Gefahren, Schlaflosigkeit, Feigheit, Alpträumen nachgesagt. Ausserdem soll er Liebesglück, Redegewandtheit und Tapferkeit verleihen.

   Herkunft: Brasilien, Uruguay, Australien, China, Indien, Kaukasus, Madagaskar, Mexiko, Mongolei, Namibia, USA.

   Mohshärte: 6 ½ -7

□ Amethyst

Heilstein: Der Amethyst gilt u. a. als Stein gegen Trunkenheit, Immunschwäche,   Energieverlust, Stress, Angst, soll zu Seelenfrieden und Mässigung beitragen und Macht und Weisheit verleihen. 

Mythologie: Dyonisos, der griechische Gott des Weins, fiel während eines Trinkgelages über die Nymphe Amethyst her, um sie zu vergewaltigen. Die Nymphe aber flehte die Göttin der Keuschheit um Hilfe an und wurde in einen violetten Stein verwandelt. Dyonisos erkannte sein Fehlverhalten und schwor, dass jeder Träger des Steins Amethyst vor Trunkenheit bewahrt werden sollte.

Herkunft: Brasilien, Madagaskar, Sambia, Uruguay, Indien, Kanada, Mexiko, Myanmar, Namibia, Russland, Sri Lanka, USA.

Mohshärte: 7

□ Aquamarin

Heilstein: Der „Stein des Wassers“ steht u. a. für Gelassenheit, soll Ruhe und Entspannung schaffen, zu einem ausgeglichenen Gemütszustand und Eheglück und Toleranz beitragen.

Herkunft: Brasilien, Australien, China, Indien, Kenia, Madagaskar, Mozambique, Myanmar, Namibia, Nigeria, Russland, Sambia, Simbabwe, Sri Lanka, Tansania, USA. Mohshärte: 7 ½ -8

      □ Aventurin

Heilstein: Soll für Gelassenheit, Ruhe, Entspannung sorgen und die Immunabwehr stärken.

Herkunft: Brasilien, China, Indien, Kenia, Mexiko, Österreich, Russland, Tansania.

Mohshärte: 7

□ Bergkristall

   Mythologie: Die Griechen hielten Bergkristall für von Göttern geschaffenes Eis. 

Heilstein: Der Bergkristall ist u. a. ein Stein gegen Kraft-, Vitalitäts- und Konzentrationsverlust. Er gilt als Förderer der Erkenntnis.

Herkunft: Brasilien, Madagaskar, USA, Alpen.

Mohshärte: 7

□ Chalcedon

Heilstein: Der Chalcedon soll die Ausdruckskraft und das Selbstbewusstsein stärken und zur Gelassenheit beitragen.

Herkunft: Brasilien, Indien, Madagaskar, Namibia, Simbabwe, Sri Lanka, Uruguay, USA.

Mohshärte: 6 ½ - 7

     □ Citrin

Heilstein: Soll vor fehlendem Selbstbewusstsein, Mutlosigkeit, Kreativitätsverlust, Energielosigkeit, Gefühlskälte und dem Hang zur Selbstzerstörung bewahren.

         Herkunft: Brasilien, Madagaskar, USA, Argentinien, Myanmar, Namibia, Russland, Schottland, Spanien.

         Mohshärte: 7

□ Fluorit

Heilstein: Man sagt dem Fluorit nach, dass er das Geistige fördern und gegen innere Blockaden, Überempfindlichkeit und Schlafstörungen wirken soll.

Herkunft: Oberpfalz/Bayern, Argentinien, England, Frankreich, Indien, Myanmar, Namibia, Österreich, Schweiz, USA

Mohshärte: 4

□ Granat

Heilstein: Der Granat soll u. a. das Mitgefühl steigern, Treue verleihen, Leidenschaft entfachen, Durchhaltevermögen, Energie und Mut spenden.

Herkunft: U.a. Argentinien, Australien, Brasilien, Madagaskar, Myanmar, Nigeria, Russland, Südafrika, Tansania, Tschechien, USA

Mohshärte: 6 ½ - 7 ½

□ Hämatit

Heilstein: Der „Blutstein“ soll Energie, Tatkraft und Ausdauer und Beharrlichkeit schenken.

Herkunft: England, Bangladesch, Brasilien, China, Neuseeland, Tschechien, USA.

Mohshärte: 5 ½ -6 ½

□ Jade

Mythologie: In China glaubte man, Jade sei das hart gewordene Sperma des grossen chinesischen Drachens.

Heilstein: Jade soll u. a. ein langes Leben und Reichtum verleihen.

Herkunft: U. a. Neuseeland, Myanmar, China, Kanada, Mexiko, Russland, USA.

Mohshärte: 6-7

□ Jaspis

Heilstein: U. a. wird dem Jaspis nachgesagt, sich gut auf Neuanfänge auszuwirken, den Alterungsprozess zu verlangsamen, das Immunsystem zu stärken und Erkenntnis zu fördern.

Herkunft: Ägypten, Australien, Brasilien, Indien, Kanada, Kasachstan, Madagaskar, Russland, Uruguay, USA.

Mohshärte: 6 ½ - 7

□ Karneol

Heilstein: Der Karneol steht im Ruf, geistige Energie, Konzentration und Redegewandtheit zu steigern, Geborgenheit zu spenden und vor dem Neid der Mitmenschen zu schützen.

Herkunft: Brasilien, Indien, Uruguay.

Mohshärte: 6 ½ - 7 

□ Koralle

Heilstein: Koralle soll vor Unfruchtbarkeit schützen und gegen Hormonstörungen wirken.

Mythologie: Der griechische Held Perseus schlug dem Ungeheuer Medusa den Kopf ab, wobei ihr Blut ins Meer spritzte und dort zu Korallen versteinert wurde.

Herkunft: Mittelmeerländer, Rotes Meer, Golf von Biscaya, Kanarische Inseln, Malaysischer Archipel, Japan, Hawaii.

Mohshärte: 3-4

Achtung: Koralle ist empfindlich gegenüber Hitze.

□ Labradorit

Heilstein: Soll nützen gegen Erkältung, Rheuma und Knochenerkrankungen, soll das Immunsystem und das Erinnerungsvermögen stärken.

Herkunft: Kanada, Australien, Madagaskar, Mexiko, Russland, USA.

Mohshärte: 6-6 ½ 

□ Lapislazuli

Heilstein: Der „Stein des Himmels“ soll Depressionen und Trauer lindern, Zuverlässigkeit, Liebesfähigkeit und psychische Stabilität fördern.

Herkunft: Afghanistan, Russland, Chile, Angola, Kanada, Myanmar, Pakistan, USA.

Mohshärte: 5-6

      □ Malachit

            Heilstein: Der Malachit (von griech. malakos = weich) soll Ruhe, Hoffnung Konzentration und Frieden fördern.

            Herkunft: Kongo, Australien, Chile, Namibia, Simbabwe, USA.

            Mohshärte: 3 ½ - 4

□ Mondstein

Heilstein: Er steht im Ruf, Frieden, Vertrauen, Hoffnung zu fördern und sich positiv aufs Gefühlsleben auszuwirken.

Herkunft: Sri Lanka, Brasilien, Indien, Madagaskar, Myanmar, USA.

Mohshärte: 6 – 6 ½

□ Onyx

Heilstein: Soll für innere Stärke, Widerstandskraft, Stabilität und tiefe Gedanken sorgen.

Herkunft: Brasilien, Indien, Madagaskar, Namibia, Simbabwe, Sri Lanka, Uruguay, USA.

Mohshärte: 6 ½ - 7

□ Peridot

Heilstein: Olivin, wie der Peridot auch genannt wird, soll für Erkenntnis, Kunstfertigkeit, Heiterkeit und Sanftheit stehen.

Herkunft: Myanmar, Australien, Brasilien, China, Eritrea, Kenia, Mexiko, Norwegen, Pakistan, Sri Lanka, Südafrika, Tansania, USA.

Mohshärte: 6 ½ - 7

□ Perlen

Heilstein: Perlen stehen für Reinheit, sollen als Aphrodisiakum wirken und vor dem Verlust der Schönheit bewahren.

Mythologie: Die Perle soll einer Legende nach durch einen Tautropfen entstanden sein, der in eine Muschelschale gefallen und vom Mond befruchtet worden ist.

Herkunft: Japan, China, Australien, Myanmar, Malaysia, Indonesien.

Mohshärte: 2 ½ -4 ½

Achtung: Grosse Trockenheit und Feuchtigkeit schaden der Perle. Auch gegenüber Kosmetika, Crèmes, Parfums, Haarspray, Schweiss ist sie empfindlich. Perlschmuck sollte am besten allein in einem weichen Beutel aufbewahrt werden, da andere Materialien die Perlen zerkratzen können.

      □ Rauchquarz

Heilstein: Soll vor Unruhe, Instabilität, Angst bewahren und meditatives Bewusstsein fördern.

         Herkunft: Brasilien, Madagaskar, Russland, Schottland, Schweiz, Ukraine, USA.

         Mohshärte: 7

□ Rhodochrosit

Heilstein: Der Rhodochrosit wird in Verbindung gebracht mit Sensibilität.

Herkunft: Argentinien, Chile, Mexiko, Namibia, Peru, Südafrika, USA.

Mohshärte: 4

□ Rosenquarz

Heilstein: Der Rosenquarz soll ausgleichend, sanftmütig, harmonisierend und vertrauensfördernd wirken.

Herkunft: Brasilien, Madagaskar, Indien, Kenia, Mozambique, Namibia, Sri Lanka, USA.

Mohshärte: 7

      □ Rubin

Heilstein: Der Rubin (von lat. rubens = rot) soll u. a. vor Kummer, Unglück, Streitigkeiten, Demütigungen und vorzeitigem Tod schützen und die Leidenschaft und Liebe stärken.

Herkunft: Myanmar, Thailand, Sri Lanka, Tansania, Afghanistan, Australien, Brasilien, Indien, Kambodscha, Kenia, Madagaskar, Malawi, Nepal, Pakistan, Simbabwe, Tadschikistan, USA, Vietnam.

Mohshärte: 9

      □ Smaragd

Heilstein: Der Smaragd (von griech. smaragdos = grüner Stein) soll das ökologische Bewusstsein, Kreativität und Phantasie steigern, vor Unfruchtbarkeit und Untreue schützen.

         Herkunft: Kolumbien, Brasilien, Simbabwe, Südafrika, Afghanistan, Australien, Chile, China, Ghana, Indien, Madagaskar, Malawi, Mozambique, Namibia, Nigeria, Pakistan, Sambia, Tansania, USA.

         Mohshärte: 7 ½ - 8

□ Sodalith

Heilstein: Dem Sodalith wird eine reinigende Wirkung, Freude, Treue, Selbstvertrauen,

Intuition und Konzentration zugesprochen.

Herkunft: Brasilien, Grönland, Indien, Kanada, Namibia, Russland, USA.

Mohshärte: 5 ½ – 6

      □ Tigerauge

Heilstein: Dem Tigerauge wird nachgesagt, beruhigend und harmonisierend zu wirken  und bei Überlastung und Vergesslichkeit zu helfen.

         Herkunft: Südafrika, Australien; China, Indien, Myanmar, Namibia, Ukraine, USA.

         Mohshärte: 6 ½ - 7

      □ Topas

         Heilstein: Soll rednerische und schriftstellerische Fähigkeiten fördern, Freundschaft stärken und für ein sonniges Gemüt sorgen.

         Herkunft: Brasilien, Afghanistan, Australien, China, Japan, Madagaskar, Mexiko, Mozambique, Myanmar, Namibia, Nigeria, Pakistan, Russland, Simbabwe, Sri Lanka, Ukraine, USA.

         Mohshärte: 3,49 – 3, 57

□ Türkis

Heilstein: Der „Türkenstein“, der mit Pferden und der Reiterei in Verbindung gebracht wird, soll vor Misserfolg und Armut bewahren und Erfüllung bringen. 

Herkunft: Iran, Afghanistan, Argentinien, Australien, Brasilien, China, Israel, Mexiko, Tansania, USA.

Mohshärte: 5-6

Achtung: Türkis sollte nicht mit Crèmes, Kosmetika, Parfüm, warmem Wasser in Berührung kommen. Auch gegen Schweiss ist er empfindlich.

□ Turmalin

Heilstein: Vom Turmalin sagt man, dass er die Lebensfreude und die Selbstachtung steigere und vor Ärger, Intoleranz und Trauer schütze.

Herkunft: Brasilien, Afghanistan, Australien, Indien, Kenia, Kongo, Madagaskar, Malawi, Mozambique, Myanmar, Namibia, Nepal, Nigeria, Pakistan, Russland, Sambia, Simbabwe, Sri Lanka, Tansania, USA.

Mohshärte: 7-7 ½ 

Mohshärte

Die Mohshärte gibt an, wie stark ritzbar ein Edelstein ist:

Mohshärte

1 = Mit Fingernagel schabbar

2 = Mit Fingernagel ritzbar

3 = Mit Kupfermünze ritzbar

4 = Mit Messer leicht ritzbar

5 = Mit Messer noch ritzbar

6 = Mit Stahlfeile ritzbar

7 = Ritzt Fensterglas

8 = Mit Korund ritzbar

9 = Mit Diamant ritzbar

10 = Nur mit Diamant ritzbar

Dès le début de ce livre on rentre directement dans les combats, chose qui n'est vraiment pas dans les habitudes de la série mais loin de moi l'envie de me plaindre j'aime bien quand on nous lance directement dans l'action et croyez moi ce tome n'en manque pas du tout; il va y en avoir des luttes a mener !

La tactique de l'empereur a finalement fini par changer et évoluer, difficile de dire si c'est bel et bien l'empereur qui y a pensé, son fidèle sbire Asbeth ou ce foutu dieu déchu qui les a mener sur une piste plus ingénieuse pour mener la vie dur aux chevaliers... mais quoi qu'il en soi cela rend le tout vraiment plus captivant et palpitant et a plus d'une reprise l'on manque de voir un drame se produire...

Je crois que si cela n'avait pas été de la très grande chance des uns, de l'aide divine de part et d'autre, du talent prodigieux de quelques uns et d'aides inattendus on aurait eu droit a bien plus de sang et de tombes a creuser pour tout ces braves guerriers... mais tel ne fut pas le cas cette fois... mais rien n'est encore fini et les dégâts bien que mineur et surtout matériel ne font que commencer avec les invasions de plus en plus soutenus, répétés et conjointes des troupes de l'empereur assisté d'Asbeth et maintenant de dragons volants ! (enfin d'ailleurs on apprend pourquoi les dragons sont de simples bêtes de sommes dans une grand part de cet univers... il était plus que temps !)

Le nouveau roi d'Émeraude va surprendre a plus d'une reprises ses pairs et son peuple, mais je crois que part sa simplicité et sa façon de vouloir rendre le protocole moins rigide et les gens qui l'entour plus libre il peut apporter de quoi de bon... le grand problème ne vient pas de sa façon d'être si différents de ses anciens prédécesseurs sur le plan protocolaire mais bel et bien de sa soif (démesuré) de vengeance et de pouvoir... il ne veut pas juste s'en prendre a un ou deux demi dieux il conte bien réunir tout Enkidiev sous sa bannière et entre deux plaies je ne suis vraiment pas sûr qu'il serait la moins pire des deux...

D'un autre côté on apprend qu'un personnage important de l'histoire que l'on croyait tous mort depuis des siècle ne l'est pas lui non plus et que non seulement il est toujours bel et bien vivant mais qu'il observe tout ce qui se passe sur le continent, intervient de temps a autre et a même une arme de taille pour aider les chevalier si le besoin s'en fait vraiment sentir...

Deux nouvelles armes seront acquises par l'ordre et sans celle-ci il n'est pas impossible que l'ordre serait déjà détruite à l'heure actuelle car cette arme a le don de pouvoir tenir les immortels et même les dieux a distance et la combinaison de deux de ces engins de pouvoir a même la force nécessaire pour les tuer !

La vie va a travers toutes ces aventures continuer son petit bonhomme de chemin, pour certain ce sera la petite vie de famille, pour d'autre la grande révélation de l'amour, certain se feront légèrement aider... mais tous vivront de beaux moment certains plus surprenant que d'autre voir même totalement déroutant pour nous qui sommes habitués a nos mœurs... mais quand on a une solide force d'adaptation rien ne peut vraiment nous chambranler indéfiniment... surtout quand on a vécu bien des choses de par le passé...

Ce tome fini brutalement sur de l'émotion intense, une perte d'un des personnages principal de cette saga et la possibilité non impossible qu'une autre quitte ce monde pour ailleurs... difficile de dire ce que sera le dixième mais chose certaine il aura a répondre lui aussi a bien des réponses qui nous tracaces de plus en plus...

It really doesn't feel like Simone has left this title as Bedard continues the great writing that she did on this title. I liked Oracle's references to past Birds "try-outs" and who knew that Black Orchid could even be used in the regular DCU anymore with the unfortunate Vertigo embargo. Oh and by the way, in case you didn't notice, this issue shows how much The Huntress kicks ass.

Birds of Prey #111
Written by Tony Bedard
Art by Jason Orfalas

These are some good Done-in-one issues that Bedard is writing. This issue has Oracle attending a nerd convention where she runs into the Calculator. I like how he still thinks she isn't Oracle and believes now that all the nerds worked together to be Oracle. Oh....that's classic.

Birds of Prey #112
Written by Tony Bedard
Art by David Cole

This was a fun story spotlighting Lady Blackhawk, who goes on a cross country road trip just to put up a picture of Big Barda in a memorial for "fallen heroes" at the Edwards Air Force Base. Very sweet and fun.

Birds of Prey #113
Written by Sean McKeever
Art by Nicola Scott

Wow, that was a big disaster. Was it completely Misfit's fault or did I miss something? McKeever's run begins with a literal bang....but a distrubing one at that. Superman is understandably upset.

Birds of Prey #114
Written by Sean McKeever
Art by Nicola Scott

I don't know how I feel about Oracle being such a bitch to Misfit, I mean sure Misfit screwed up and she is Misfit's guardian, but what makes Black Alice a better choice for the Birds over Misfit?

Birds of Prey #115
Written by Sean McKeever
Art by Nicola Scott

So if Black Alice can steal Misfit's powers, that means that Misfit's powers have to be magic-based, correct? I like the whole Killer Shark thing....but in this one I am more angry at Misfit then Barbara. She should have let them get stuff done instead of starting a catfight.

Birds of Prey #116
Written by Sean McKeever
Art by Nicola Scott

Yay for Platinum Flats! One of my favorite things about the DCU, if not THE favorite thing, is the fictional cities. Platinum Flats looks really awesome, it really is a city for the 21st century and not just another New York stand in. The Killer Shark was fun too. And I am glad that Barbara changed her mind about Black Alice.

Birds of Prey #117
Written by Sean McKeever
Art by Nicola Scott

Yay! The Birds are moving to Platinum Flats! The Metahuman Mafia was really cool and it should be fun to see the Birds face off against them again. I did not see the whole Tabby thing coming at the end either.

Birds of Prey #118
Written by Tony Bedard
Art by Nicola Scott

Okay Granny Goodness's death was quite disgusting....ewww. Anyways, Bedard begins his run as permanent writer this issue which is exciting cause I so liked his fill-in run before McKeever came on. I don't know how I feel about Black Alice and Misfit being related though, seems kinda forced.

Birds of Prey #119
Written by Tony Bedard
Art by Nicola Scott

I like how Oracle's company is Clocktower Systems....and nod to the old Gotham Clock Tower she used to work out of. Platinum Flats is a reall cool locale and I can't wait to see it develop. I really could care less about seeing Black Canary and Manhunter fight though.

Birds of Prey #120
Written by Tony Bedard
Art by Michael O'Hare

Haha I did not expect to see the Joker at the end of this. I wonder about Infinity though, who is she? There are so many great female characters to be used in the DCU, why create a new one? And will she stay a member of the team? The new artist wasn't half-bad either. The whole Oracle spying on Black Canary thing kinda bugs me though.

Birds of Prey #121
Written by Tony Bedard
Art by Michael O'Hare

Okay...well...the whole outcast in high school thing has been done way too many times (plus who's high school is actually like that) but somehow the idea that the geeks are the popular ones in Platinum Flats is a fresh take. The Joker's appearence hear is hilarious, especially when he shoots the annoying Wizkid in the head. I am kind of sick of Black Alice though.

Birds of Prey #122
Written by Tony Bedard
Art by Michael O'Hare

That was an intense ending if not a little creepy. This was a good issue. Birds of Prey is definitely as fun as a read under Bedard as it was under Simone, if not more so cause we have Platinum Flats now!

A little bit exotic. Inspired by a peacock feather skirt from Mary-Kate Olsen for Elizabeth and James. Made with blue-dyed onyx and iridescent Swarovski crystals that shimmer in shades of gold, blue, green and purple. Finished with a hand-forged gold vermeil sunburst.

Completely magical and one-of-a-kind. Like you. $1170. Buy Now.

Comes in a beautiful presentation box to enhance the 'wow' factor. For payment, shipping and gift-wrap details, please view the More Information page or contact me.

Copyright © 2008 Bourne Research LLC

Great gift for him

Sepulang gw dari jakarta ke bandung, gw bawa oleh2 tulang sapi besar mentah untuk Onyx… dia suka banget loh! Si Onyx emang dari kecil dikasih makan daging mentah. Dulu pernah sebentar dikasih makan dog food, ya sekitar 1-2 bulan bersama gw lah, tapi dia cepet bosen, terus giginya cepet kuning, pupnya juga lembek2. lagi pula, dog foodnya juga dikasih dari om gw sih. Jadi dia lebih lahap makan daging asli, gw biasa kasih daging sapi ato ayam, kalo ayam gw kasih sama tulang-tulangnya. Pernah 1x dikasih yang sudah di rebus, tapi untuk daging ayam tulangnya dibuang.

Gara-gara makan daging mentah, giginya jadi lebih tajam, lebih putih, dia jadi lebih lincah, dan pupnya bulat bagus gak lembek2. waktu dikasih tulang sapi utuh, wah hawa pemangsanya kuat banget! Ini nih foto-fotonya…

Tok…tok…tok…
Siapa tuh didepan pintu…

Oh…sudah pulang toh mbak…
Du yu bring samting for mi?

WOW!!! ai laik dis!!! Tengkiu feri mach sist!!!

(kandang rotannya rusak digigitin, mohon jangan ditiru…)

Smellz guuuuud…..

Ohh…….. yeah!!!

Delisioso!!!

Nyam…nyam…

Hei!!! Wer ar yu going bon!!!

Tapi jangan coba-coba diambil yah…, bisa jadi agresif. Kalo gak percaya lihat aja, kayak gini nih contohnya…

Hehehe… iyah kan!!!!

Tapi ups….. kok jadi gak mirip lagi…

Dan akhirnya Onyx punya video, ini dia!!!!

Awalnya agak ragu… boleh gak ya bawa Onyx kesana… tapi setelah di telp, ternyata boleh asal dijaga. Akhirnya berangkatlah kesana dengan Onyx beserta kita. Sampai disana kami malan siang dulu, terus baru kembali ke kamar untuk menikmati fasilitas, sampai villa ternyata telpon berdering, ternyata yang menelpon dari pihak penginapan. Katanya, “Nanti kalau makan malam anjingnya jangan dibawa yah…”

Waktu makan malem… dikirain rame atau gimana gitu, ternyata cuma ada 2 atau 3 keluarga lain, dan tiap keluarga cuma anggota 2-3 orang. Ada nih, satu keluarga dari Jepang yang bawa anak2 banyak banget, tuh anak bekeliaran kayak anak tikus gak diurus. Lari sana lari sini… alhasil banyak kursi dan banyak kursi yang berserakan, kepala kejedot sana-sini, yang lebih parah tuh anak teriak keras banget di belakang gw, ya gw teriakin lagi ajah tuh anak Jepang. Lagian punya anak gak bisa ngejaga, mendingan gw bawa Onyx gak lari-lari. Dasar anak kecil gak mutu, asal “nyetak” sih, gak pake “konsep”!

Oh iyah, selain kejadian tidak menyenangkan di Gracia itu, ada juga kejadian seru, waktu gw berendam di kolam air panas dari belerang alam, si Onyx gak berani ikutan nyebur ke kolam. Dia cuma berani mengendus air, terus pergi menjauh deh, itu juga kalo ditemenin, hehehe…
Ini nih cuplikannya…

Onyx… yu luk so bik

Akhirnya tiba juga hari sidang… si Onyx menanti gw dengan sepenuh hati…

Kapan yah dia keluar…

(Onyx sedang berpikir)
Kira-kira apa yah yang dipikirkan Onyx…

Onyx & silver | 5.6 cm

Onyx: Software de mantenimiento de tu Mac (Gratis)

AppZapper: Desinstalador de aplicaciones (De pago)

Perian: Codecs para todo tipo de ficheros de video (Gratis)

Flip4Mac: Codec para ficheros de video de Windows (Gratis)

AppFresh: Actualizador de aplicaciones instaladas en tu Mac (Gratis)

Transmission: Cliente de descargas torrent (Gratis)

Roxio Toast: Grabador de Discos (De pago)

Unarchiver: Descompresor de ficheros comprimidos (Gratis)

Adium: Cliente de mensajeria Instantanea (Gratis)

QuickSilver: Lanzador de Aplicaciones (Gratis)

VMWare Fusion: Virtualizador de Sistemas Operativos en tu Mac (De pago)

Open Office: Suite de Herramientas de Oficina (Gratis)

Mac Messenger: Cliente de Mensajeria Instantanea (Gratis)

Microsoft Office Mac: Suite de Herramientas de Oficina (De Pago)

iWork: Suite de Herramientas de Oficina (De Pago)

Onyx . shell & oxidized silver | 4.3 cm

CAPITOLUL XV  - SLUJBĂ INGRATĂ

Alizee şi Vrăjitorul consimţiră cam cu jumătate de gură să pogoare-n ascunzişurile Sar’a’labei, mai mult cedând insistenţelor celorlalţi. Perspectiva vizitării unui arest le trezea amândurora amintiri nu dintre cele mai plăcute, însă, luaţi de val, cedară.

- În definitiv – se încurajă Alizee -, trebuie să ne mai confruntăm şi cu viaţa reală, spre a nu deveni cu totul livreşti. Aşa am cunoscut odată un tip…

- Mă rog, să lăsăm… - propuse Vrăjitorul, nefiind limpede ce l-a determinat să-i reteze cuvântul colegei sale de convorbiri literare.

Elfa cea roşcată da’ vopsită se arătă preocupată de-un alt aspect:

- Noi mergem acolo aşa… cu mâinile goale?

- Eu am o bâtă, iar Our are toporişca… - spuse Oriana, vrăjitoarea cu cearcăne terifiante şi cu rânjet tenebros.

- Şi ce-o să facem acolo cu bâta? Jucăm oină? Eu mă refeream la mită… - puse roşcata lucrurile într-o lumină decentă.

„Care dacă-i domnu’ Onix în tură, cea mai bună monetă de schimb ai fi tu, paraşuto!” – gândi Migreta, adăugând cu glas:

- Vai, Doamna Directoare, cum vă gândiţi Dumneavoastră la toate, care eu la toţi le-am zis cât…

- Da, bine, ştiu! – îi reteză Elfa discursul.

Se scotociră toţi şi reuşiră să adune câteva lame de bărbierit, câteva lame de gumă, o sticluţă cu parfum de firmă, un clasor cu timbre, trei CD-uri cu muzică de felurite genuri şi câteva tricouri chinezeşti.

- Le ajunge! – decise Oriana. În definitiv, sunt nişte primitivi…

Pregătirile fiind încheiate, micul grup o porni în temerara acţiune, călăuzit de Our. Intrarea în coridorul ce ducea la beciuri se făcea din curtea unui Magazin de rarităţi. Păşind în prăvălie, rămaseră uimiţi cu toţii de aspectul eclectic şi, totodată, bizar al încăperii. Exemplare din cele mai neobişnuite obiecte stăteau în devălmăşie. Într-un ungher, colivii cu animale necunoscute şi borcane cu fetuşi din întreaga Galaxie. Puzderie de cărţi pecetluite zăceau, prăfuite, în rafturi. Vrăjitorul întrebă pe-o femeie sfrijită care, dintre laţele cânepii, privea cu un ochi roşu şi unul albastru:

- Americani inteligenţi aveţi?

- Domnule – răspunse femeia cu un glas ironic -, e magazin de rarităţi, nu de imposibilităţi…

Promiţând să revină, întregul grup trecu în curtea din spatele prăvăliei, unde se afla intrarea în tunel.

- Cum de-ai descoperit curtea asta? – se minună Alizee.

- Scotoceam prin magazin – răspunse Our -, când, dintr-o dată, mi-a trebuit să fac pişi…

Oriana se plesni cu palma peste frunte, mai tare decât ar fi fost necesar şi, din gesticulaţie, dădu de înţeles că ar fi mai bine să-şi vadă cu toţii de drum.

Tunelul, deşi funest în felul său, nu era năclăit de pasta încărcată de tristeţe ce se scurgea în alte galerii şi, cel puţin la început, aerul era doar stătut, nu şi pestilenţial. Înaintau cu fereală, Elfa rămânând ultima şi doar din vreme-n vreme iţindu-şi urechile cu smocuri verzi de după spinarea Orianei. Our, în timp ce-i călăuzea, se simţi dator să explice:

- Zidurile tunelului sunt alcătuite din şiruri de cărămidă galbenă, lucrare la care au trudit generaţii de oropsiţi ai sorţii. Aici, unde lumina aştrilor nu pătrunde niciodată, unde până şi apa este, cel mai adesea, un vis irealizabil, mii ori, poate, milioane de ostracizaţi, înfruntând privaţiuni de nedescris…

- Tu ne călăuzeşti, sau scrii romane? – îl întrebă Oriana pe un ton răstit. S-a trezit literatul din tine!… Vrei să ne adormi pe toţi în toiul misiunii?

Alizee opină că nu trebuie descurajate tinerele talente, însă vrăjitoarea decretă:

- Our nu-i defel tânăr, e doar mic! Cât despre talent…

Din fericire, nu se mai iscară alte neînţelegeri, deoarece grupul ajunse la uşa secretă prin care se pătrundea în arest. Fură izbiţi pe dată de mirosul cunoscut deja din veşmintele piticului, ca şi de priveliştea grupului de felieni care zăceau, posomorâţi, în cuşcă. Elfa cea şleampătă fusese lăsată în sală, având însărcinarea să cureţe nişte rădăcinoase comparabile cu guliile. Cu capul pe masă, domnul plutonier-major Onix adormise din nou.

- Kayux! – gemu Migreta, zărindu-şi iubitul într-un hal fără de hal.

- Şşşt! – făcu Oriana. Să-i scoatem pe ăştia din cuşcă şi să ne cărăbănim!…

Într-o linişte aproape desăvârşită, Vrăjitorul desfăcu lacătul, folosind o magie învăţată pe pământ, în timpul unei şederi în Penitenciarul din Timişoara. Cum ceilalţi membri ai grupului nu prea aveau de lucru, făceau semne din mână, asemenea agenţilor de circulaţie, indicând prizonierilor pe unde s-o tulească. Ultima părăsi încăperea Elfa cea roşcată care, împiedicându-se de-o găleată, dezlănţui un zgomot asurzitor.

Domnul plutonier-major Onix tresări şi, privind buimac, omise amănuntul că prizonierii au dispărut, având ochi doar pentru pasiunea sa:

- Elfa cea roscată! Ai venit?…

Nedorind să converseze, Elfa se strecură prin uşa secretă după ceilalţi.

Domnul plutonier se ridică, strigând:

- Nu mă părăsi din nou! Ce rău ţi-am făcut? De ce te porţi astfel?…

Dând să fugă după fascinantul chip, domnul plutonier-major se întinse pe pardoseală cât era de lung, deoarece, în vreme ce arestaţii erau eliberaţi, Our găsi de cuviinţă să-i lege şireturile bocancilor între ele, petrecându-le şi pe după un picior al mesei. Lovind cu pumnii în cărămizile slinoase, domnul Onix urlă rugător:

- Luaţi-mă şi pe mine! M-am săturat să fiu un lacheu netrebnic, în slujba unui tiran, şi să-mi petrec o treime din viaţă în împuţiciunea asta de beci! Vă rog, aşteptaţi-mă!…

Fireşte, nimeni nu intenţiona să facă acest lucru.

CAPITOLUL XVI  - VIZITE NEAŞTEPTATE

Sior o asculta de câteva ceasuri pe Sirona, sora sa geamănă, neîncetând să se minuneze.

- Băi, nebună mai eşti! – rosti într-un târziu, ca un fel de concluzie.

Într-adevăr, trebuie să ai o fire cu totul aparte ca să-ţi părăseşti căminul fără explicaţie şi, totodată, să-ţi abandonezi şi iubitul de dragul căruia ai intrat în toată încurcătura. La acestea s-ar mai adăuga amănuntul că Sirona parcurse, până la fratele său, Pădurea neluminată, în care nici măcar oştenii lui Sorian nu îndrăzneau să pătrundă, de groaza elpizilor.

- Tu n-ai dat de elpizi? – întrebă prinţul.

- Ba da, cum să nu dau? E plin de ei în pădure. De altfel, un elpid, Har-Dur[1], m-a şi călăuzit până aici… Nu sunt duhuri rele, atâta că, în preajma lor, simţi un anume disconfort… Emană ca un fel de răceală, însă nu una fizică…

Sior mai medită la întreagă istorisirea surorii sale gemene, apoi concluzionă, mai mult pentru sine:

- Fută dracu’ mama lor, hormoni!…

Oricum, se bucura să-şi revadă sora, răbufnirile sale fiind mai mult cauzate de ciuda că aceasta s-a expus, în mod gratuit, în opinia sa, la primejdii de neimaginat nu doar pentru o fată singură, ci chiar pentru grupuri de oşteni încercaţi. Tărâmul întunecos al elpizilor nici nu a reprezentat, de altfel, cel mai mare pericol, astfel încât Sior nu putu să se gândească la Har-Dur altfel decât cu recunoştinţă.

În vreme ce ospătau sau, cum ar fi spus vrăjitoarea cu cearcăne terifiante şi cu rânjet tenebros, serveau masa, Sirona mai povesti noutăţile din imperiul vecin.

- Sorian ce mai face? – se interesă prinţul.

- Tot mai sonat! A instituit Dreptatea absolută…

- Adică?

- Adică face tot ce-i trăsneşte şi-apoi zice că aşa-i bine şi drept…

Sior se amuză, concluzionând, după ce se potoli din râs:

- Aşa a fost el întotdeauna… ce să-i faci? Revolte au mai fost?

Sirona zâmbi dispreţuitor:

- Cine să se revolte? Nu-i şti pe ăia?… Le dai şuturi în cur şi ei îţi zic săru-mâna… Neam de slugi!…

- Ei, asta e! – conchise Sior. Noi să fim sănătoşi!

Pe când se aduceau la masă ca un fel de struguri, stivuiţi pe tăvi de aur, uşierul o anunţă pe prinţesa Photine, care cerea să vorbească cu prinţul Sior.

- Iaca alta! – se minună prinţul. Să poftească! – i se adresă, apoi, uşierului.

Intrând în sală, Photine salută ceremonios, deşi nu-i căzu prea bine să o întâlnească acolo şi pe Sirona. Mai demult, aceasta-i stricase relaţiile cu Ingvar pentru ca, mai apoi, să-l târască pe acela într-o căsnicie care i-a adus mai mult suferinţă. Însă, din anumite zvonuri care circulau şi aluzii destul de explicite venite din partea unor curteni ai Sar’a’labei, Photine înţelese că n-a pierdut mare lucru rupând legătura cu Ingvar. Totuşi, încă o privea cu ranchiună pe rivala de altădată.

Fiica lui Sorian se alătură gemenilor la masă, pentru ea aducându-se şi primele feluri de bucate. Apoi, întremându-se şi cu vin vechi, povesti cu meşteşug atmosfera din Sar’a’laba, cum s-au răcit tot mai mult relaţiile dintre ea şi tatăl său, acaparat cu totul de ambiţiile sale de mărire, cum acela dispunea de supuşi după bunul său plac, torturile abominabile devenind o banalitate în imperiu, despre neîncrederea în semeni şi teama paralizantă ce s-au cuibărit în sufletele celor mai mulţi cetăţeni şi, în fine, despre intenţia lui Sorian de a distruge Şarama, pe care ea o furase, aducând-o cu sine…

„Altă nebună!” – îşi zise Sior. Anterior, când se mai întâlniseră, Photine îi displăcuse. Deşi armonios alcătuită, ceva o arăta ca fiind o răsfăţată capabilă doar de rudimente de trăiri. Acum, privind-o, din ea emana o anume strălucire, dându-i o aură plină de nobleţe.

„Bine zice Alizee, frumuseţea vine din interior! Restul e simplă carcasă…” – îi fulgeră prinţului, care citise mai demult cele trei volume[2] ale blondei celei scunde.

- Şi ce credea el că obţine distrugând Şarama? – se minună Sior cu glas tare. Ditamai împăratul şi se ia după eresuri băbeşti! E o carte ca oricare alta…

Apucând voluminosul tom, Sior îl deschise la întâmplare, lecturând:

- Bihaia Cafhadobrisail… Pricepe dracu’! Şi atâta tămbălău pentru cartea asta… Ca şi când aş zice eu că gândurile-mi sunt sfiorate… Aiureli!

Photine se întristă auzind că importanţa Şaramei, pentru care riscase atât răpind-o şi-şi părăsise tatăl, e luată în derâdere, însă vocea caldă a prinţului, în pofida tonului ironic, şi privirea sa explicit drăgăstoasă o făcură să-şi spună că sacrificiul său n-a fost unul zadarnic, astfel că prinse în curând să se amuze la rându-i pe seama superstiţiilor care împrejmuiau cărţoaia.

- Uite, aici se mai pricepe ceva… - spuse din nou prinţul, lecturând: Elful s-a născut din gândul şi dragostea lui Pioris… Ha, ha, ha! Îmi explică mie cum se nasc elfii!…

Căzând cu toţii de acord că în cărţi se scriu mai mult baliverne, chemară muzicanţii pentru a le înveseli şederea.

Photine relată şi ea despre noutăţile din imperiu, aşa cum le percepuse pe baza discuţiilor din palat. În linii generale, informaţiile aduse de fiica lui Sorian consunau cu cele ale Sironei, dar adăugă şi un detaliu despre care prinţesa cealaltă nu aflase:

- Tatăl meu mai este îngrijorat şi din pricina unui grup de străini, care a tras la hanul Lucrătorul ostenit… Până acum, n-au făcut nimic spectaculos, doar că stau acolo, beau şi trăncănesc. Dar, ştiţi cu e tata, se fereşte şi de umbra lui… A ordonat să fie filaţi zi şi noapte, de mai multe echipaje de agenţi…

Sior se interesă cine sunt străinii şi, aflând de la Photine datele pe care aceasta le prinsese cât trăgea cu urechea la lucrările Sfatului, izbucni:

- E aici Oriana? Sirona, mai ţii minte că ne-a promis că, dacă mergem vreodată în lumea lor, ne invită pe amândoi la Golden Blitz?…

Mai sceptică, dar şi obosită după recenta călătorie, sora sa nu păru la fel de entuziasmată:

- Vezi să nu ne invite!… Asta-i ca Împărăteasa[3]: te pune să faci baie ca prostul, după care-ţi trage clapa…

Prinţul nu se lăsă descurajat, mai cu seamă că la han se afla şi Alizee, una dintre autoarele sale preferate, ca şi Elfa cea roşcată da’ vopsită, despre care circulau zvonuri contradictorii. Despre Our şi Vrăjitor nu se ştia mare lucru, chiar dacă Sorian mai mult de acesta din urmă părea să se teamă. Sior găsi nostim faptul că Our este o rimă potrivită pentru Har-Dur, după cum ambelor nume li se mai puteau găsi şi alte rime oarecum hilare.

- Mâine mergem şi noi la han! – hotărî Sior.

Femeile acceptară, după unele obiecţii, Sirona de nevoie, iar Photine din pricină că, alături de Sior, ar fi mers şi-n fund de prăpastie.

CAPITOLUL XVII – PATIMI DESCĂTUŞATE

Aflând că Şarama a fost furată şi punând aceasta în legătură cu dispariţia fiicei sale, Sorian turbă, pierzându-şi orice brumă de decenţă:

- Să scotociţi tot imperiul şi să mi-o aduceţi aici legată! – tună el către ofiţeri.

Asemenea unui leu în cuşcă, împăratul se foi şi, imaginându-şi că ingrata Photine s-ar afla deja în puterea sa, prinse să fabuleze, spre a-şi  răcori sufletul vitriolat:

- Cu mâinile mele am să-i scot ochii, cu mâinile mele!… Apoi, o să-i smulg nasul cu un cleşte înroşit şi-i retez mâinile cu fierăstrăul! Strop de regret n-are să mă încerce! Strop!… Sunt beat de ură!… O dau la grumi, s-o poştească, căţeaua naibii!…

„După ce-o mutilezi, n-ai decât să ţi-o fuţi tu!” – gândiră cei câţiva ofiţeri grumi aflaţi de faţă.

- O zidesc de vie! – îşi continuă Sorian planurile maladive. Sau, o ferec într-un bou de aramă şi-o învârt pe foc mulcom…

„Da’ un piron în cap nu ţi-ai bate?” – gândi Sworral, un general sperian. „Uite ce dement ne-a condus atâta amar de vreme!…”.

Cuprins de furia clocotitoare, Sorian îşi pierdu obişnuita clarviziune, astfel că îi scăpară amănunte esenţiale. Sfidat de propria sa fiică, începu să fie privit cu alţi ochi şi de către sfetnici şi curteni. Peste noapte, din stăpânul atotputernic în faţa căruia tremurau toţi, aceştia ajunseră să-l perceapă ca pe un ramolit neputincios, batjocorit şi pus la colţ de-o fetişcană care, în opinia celor mai mulţi, nici nu se bucura de cine ştie ce însuşiri deosebite.

Chiar dacă oştile imperiale erau în pragul revoltei, aceasta nu se petrecu deocamdată, fiinţele Cosmosului fiind, în mare măsură, supuse obişnuinţei şi inerţiei. În schimb, se întâmplă că numeroase patrule se împrăştiară prin imperiu, însă, în loc s-o caute pe fugară, se aciuară prin hanuri dedându-se plăcerilor trupeşti, ca într-un neaşteptat concediu de odihnă.

- Dacă aflu că a fugit cumva la onanistul de Sior, îi declar război fătălăului! – mai trânti suveranul, în zilele următoare.

„Declari pe pizda mă-tii, că nu intrăm noi în Pădurea neluminată pentru toanele tale de moş cretin!…” – gândiră generalii sperieni la unison.

Haosul se instaură şi-n rândul trupelor de Poliţie, ca şi între agenţi. Dacă poliţiştii începură să-i aresteze mai mult pe turnători, ca să aibă cu cine juca bâza, agenţii aduceau facturi de decontare tot mai umflate şi, filându-l pe Vrăjitor, începură să se exprime elevat şi să vorbească cu futu-i! Ca de obicei, rapoartele lor cuprindeau numai banalităţi, nejustificându-se cafeaua care, cel puţin teoretic, fusese ingerată.

- Unde bagă ăştia-n ei atâta cafea? – se întrebă Sorian, cercetând catastifele. O să le reduc raţia în mod drastic! – mai chibzui, agravându-şi situaţia.

Curând, suveranul începu să fie mistuit de angoase. Odată cu dispariţia Şaramei, se simţea vulnerabil în faţa lui Sior, chiar dacă putea să fie vorba despre simple legende. Apoi, nu se putu împăca cu gândul că Photine, pe care-o iubise atât, ori, cel puţin, se iluzionase că o iubeşte, s-a răzvrătit împotriva sa. Victime de demult, de care uitase cu desăvârşire, prinseră dintr-o dată a-i bântui coşmarurile, ba chiar şi nopţile petrecute în încrâncenată priveghere.

Deşi se afla măcinat de stări confuze şi porniri contradictorii, Sorian nu era bătut cu leuca-n cap, astfel că sesiză, ceva mai târziu decât ar fi trebuit, că imperiul monolitic de până mai ieri începea să fie cuprins de mişcări centrifuge. Decise, după ce mai chibzui, să convoace o întrunire extraordinară a Sfatului imperial, pentru a fi luate măsuri de urgenţă.

Consilierii, capii Armatei şi ai Poliţiei, precum şi principalii comandanţi ai Siguranţei se adunară în sala tronului, raportând din teritoriu lucruri mai mult decât îngrijorătoare. Prostimea vocifera tot mai insistent, în vreme ce trupele de pază se declarau, cel mai adesea, depăşite de evenimente. În provinciile anexate, starea de lucruri se arăta şi mai gravă.

Sorian prezidă, ca de obicei, şedinţa. Dar, dacă trăsăturile sale păreau oarecând ca cioplite-n piatră, iar privirea sa făcea până şi pe ofiţerii căliţi în războaie să îngheţe de spaimă, acum le apăru ca un bătrân desfigurat de nelinişti, şovăielnic, un tremur al mâinilor vădindu-i decrepitudinea.

„S-a zis cu Sorian al nostru, e ca o balegă!” – cugetară cei mai mulţi.

- Dată fiind evoluţia lucrurilor în teritorii – îşi începu Sorian intervenţia cu un glas ce s-ar fi vrut sigur pe el -, propun să majorăm venitul mediu pe economie cu trei procente, pentru calmarea spiritelor. Totodată, vom abroga decretul privind obligativitatea uniformei, iar în instituţiile de învăţământ vom permite folosirea limbilor fiecărei specii… Vom aduce ameliorări regimului carceral şi, în ceea ce priveşte torturile, vom renunţa la utilizarea plumbului topit… Însă, pentru ca aceste măsuri să nu pară a fi un semn de slăbiciune din partea noastră, vom interzice fumatul în spaţiile publice!…

„Ăsta a luat-o pe arătură rău de tot!” – cugetară ofiţerii. Deşi, în mileniul IV înaintea erei lor obiceiul inhalării de tutun era aproape necunoscut, câte ceva ştiindu-se doar în urma interferenţelor temporale da’ temporare, măsura interzicerii fumatului păru tuturor într-atât de aberantă încât, din acel moment, Sorian îşi pierdu şi ultima fărâmă de autoritate.

Totuşi, din automatism, Sfatul aprobă măsurile împăratului, după care-l lăsară să se descurce cum o şti. În urma acelei şedinţe, cu adevărat devotaţi lui Sorian mai rămaseră doar câţiva fideli, în special dintre grumi. Dar, aşa cum se întâmplă adeseori în Cosmos, tocmai pe aceia îi privea împăratul cu o neîncredere sporită…

CAPITOLUL XVIII – DUPĂ-AMIAZA UNEI ELFE

Elfa cea roşcată da’ vopsită, coborând în sala de mese a hanului Lucrătorul ostenit, profită de-o interferenţă temporară da’ temporală şi comandă o cafea, însoţită, desigur, de ţigarete.

- Avem şi ţigări – spuse cu glas coborât băiatul -, da’ ştiţi că Sorian a interzis fumatul în spaţiile publice…

- Păi, şi unde să fumez? În cameră?...

- Fumaţi aici, doamnă, că n-are nimic! Ziceam doar aşa, ca să vedeţi cum s-a scrântit moşul… Cred că o să-mi aprind şi eu o ţigară.

Sorbind din cafeaua amară, Elfa se bucură, după zbuciumul operaţiunii de salvare, de linişte. Treptat, beciurile Sar’a’labei, magazinul de rarităţi,  figurile deprimate şi deprimante ale felienilor i se şterseră din minte. Localul era în acea zi scăldat în griuri argintii.

„Amiază la tropic. Bătrânul adoarme

Şi toate se pierd în nuanţe de gri…”[4].

Versurile îi veniră Elfei în minte de nicăieri, pesemne insuflate de tutunul aromat. „Cine le-o fi scris? La urma urmei, ce-mi pasă?... Sunt jurnalistă, cultura e un moft în branşa noastră! În plus, aici sunt ca într-un fel de concediu. Zici că-i film: aventuri palpitante, un tiran sângeros, Poliţia şi spionajul pe urmele tale, da’ nu păţeşti nici pe dracu’… Uneori, am sentimentul că visez. Singurul aspect negativ e apariţia ţoapei ăsteia, Migreta. Cinci minute nu-i în stare să-şi ţină gura!”.

- V-aţi luat o cafeluţă, Doamna Directoare? E bine, vă mai relaxaţi!... Care eu chiar îi povesteam doamnei Oriana cât ne-aţi ajutat pe toţi, care fără Dumneavoastră cine ştie pe unde mai ajungeam… Tot fără zahăr beţi cafeluţa?...

- Tot! – răspunse Elfa, pogorâtă brutal, din extaz, în plină agonie. De ce nu mergi sus să mai povesteşti cu fetele?

- Care acolo am fost până acum, da’ doamna Oriana s-a apucat să dea-n cărţi, iar doamna Alizee… ştiţi Dumneavoastră, vorbeşte literatură cu… - şi Migreta făcu o strâmbătură sugestivă.

Încercând să o ignore pe linguşitoarea creatură, Elfa porni să scandeze în minte tabla înmulţirii cu 7. Totuşi, din pricina iritării, se încurcă la 7x8.

- Aţi văzut – reveni Migreta, făcând indecent cu ochiul – cum s-a uitat omu’ ăla la Dumneavoastră?

- Care om? – întrebă roşcata cu glas stins.

- Care-i păzea pe felieni şi-a căzut pe jos în pivniţă, care-a strigat că să-l aşteptaţi…

- Mda, ăla… Nu, n-am văzut…

- Vai, Doamna Directoare, cum n-aţi văzut? Care era topit după Dumneavoastră…

Ca prin vis, Elfa îşi aminti de sperianul în uniformă, ce dormea cu capul pe masă. Când răsturnă găleata, înainte de-a fugi după ceilalţi, îl văzu ridicat, preţ de câteva clipe. Logic, cam tot atât o putea zări şi respectivul. Încercă, dacă tot s-a deschis subiectul, să rememoreze aspectul bărbatului. Îşi amintea de-o uniformă boţită, de statura înaltă a aceluia şi de tenul cenuşiu, având în mijlocul frunţii un semn ce aducea cu un al treilea ochi şi care, în obscuritatea temniţei, părea umflat de somn.

„Dă-l în futere, ce-am eu cu el?” – îşi mai zise roşcata, socotind tema epuizată.

- Poate n-ar fi rău – reluă Migreta cicăleala – să ne facem o relaţie la Poliţie. Care poate să mai fie şi altădată nevoie, şi omul ăla este clar că vă place…

- Ştii ceva? – i-o reteză Elfa. Dacă vrei relaţii la Poliţie n-ai decât să ţi le faci singură! Eu n-am nicio treabă cu individul ăla! Clar?...

- Sigur, Doamna Directoare! Ziceam numai aşa… - făcu mieros femeia în halatul de-un albastru incert, curăţind faţa de masă de firimituri imaginare.

- Decât cu ăla, mai bine-mi iau un propulsor! – izbucni directoarea.

- Ce-i ăla? – iscodi Migreta, cu o curiozitate nefăţărită.

- Ei, ce e? E ca vibratorul terestru…

- Şi ce face? – insistă insipida interlocutoare.

- Cum adică, ce face? Dacă vibratorul vibrează, ăsta-i clar că propulsează!...

„Dracu’ a adus-o şi pe asta aici! Turuie într-una şi spune numai prostii! Când te gândeşti că puteam încă să fiu în Italia, sau în Austria… Şi-am venit în rahatul ăsta de roman fantasy, sau ce mă-sa o fi!... Başca, mai am şi urechile astea… Scriitorii ar trebui împuşcaţi! Când ţi-e lumea mai dragă, ba ţi-l trimit pe Caius în redacţie, ba un porc fermecat care se preschimbă-n ceva mai odios, ba să înduri putoarea de pe Galaxie ca să-l salvezi pe insipidul Kayux… Vrei să scrii? Scrie, dom’le, o ştire ca lumea! Mereu găseşti vreun delapidator, ori pe unul care, beat fiind, şi-a băgat-o-n mă-sa… Ce rost are să născoceşti tot felul de aiureli?...”.

Pe când medita la aceste lucruri, în local intră domnul plutonier-major Onix care, după ce-şi aranjă eşarfa, porni decis către masa la care conversau, ca să spunem aşa, cele două femei. Domnul plutonier era îmbrăcat civil şi, în mod evident, se îmbăiase.

- Permiteţi? – întrebă acesta şi, agăţându-se de-un licăr aprobator din privirea Migretei, se aşeza la masa lor. Băiete, adă-mi şi mie o bere şi-un pachet de ţigări! – strigă el către ospătar.

„Dacă cere ţigări, fie vrea să-mi câştige încrederea, fie îl sfidează şi el pe Sorian” – gândi Elfa, destul de confuz, totuşi.

- Ne-am mai cunoscut cumva? – întrebă ea după o vreme, observând că străinul omite să se prezinte.

- Este o întrebare retorică? – făcu domnul Onix. Doar zilele trecute aţi venit să depuneţi mărturie împotriva grupului de felieni pe care, seara trecută, tot dumneavoastră, împreună cu colegii, l-aţi eliberat… Acum, nu prea e-n regulă ce-aţi făcut, da’ cred că o să ne înţelegem cumva şi n-o să păţiţi nimic… - mai spuse plutonierul, cu un zâmbet fin.

„Visez, sau mă aflu într-un roman prost?...” – îi trecu Elfei prin minte. Oricum, până să se dumirească, trebuia să se adapteze într-un fel situaţiei date:

- N-am fost eu în niciuna dintre împrejurări… - rosti, combinând un adevăr cu o minciună sfruntată.

Cum domnul plutonier-major ar fi fost gata să jure că o văzuse în ambele împrejurări amintite, socoti întreaga aserţiune ca aparţinând ficţiunii, dar continuă pe un ton cald, vădind o anume abilitate:

- Ei, să zicem că m-am înşelat… De altfel, întreaga poveste ar putea să fie dată uitării, mai cu seamă dată fiind întorsătura pe care se pare că o vor lua evenimentele în imperiu. Oricum, toate acestea nu ne împiedică să ne cunoaştem… Nu mai serviţi o cafeluţă?

- Ba da! – interveni Migreta.

„Ce dracu fac ceilalţi? Numai toanta asta s-a găsit să coboare… La ea, orice biped cu umflătură-n pantaloni e bun! De-ar veni măcar Oriana, să-l înspăimânte cu cearcănele terifiante, ori Alizee, să-i dea o muie!...”. După ce gândi acestea cu iuţeala fulgerului, roşcata se adresă nedoritului comesean:

- Lucraţi de mult timp în Poliţie?...

Pe când se pregătea să răspundă, domnul plutonier simţi cum, pe sub masă, este împuns uşor în picior de vârful unui pantof. Dintr-o dată, privi mai cu atenţie la Migreta şi-i răspunse mai mult acesteia:

- De cincisprezece ani, stimată doamnă…

După o lege cosmică încă neelucidată, fermecătoarea Elfă căzu oarecum în desuetudine, organul fiind irezistibil atras de părul cârlionţat şi de ochii negri ai însoţitoarei.

„Poate că urecheata are dreptate şi totul a fost doar în închipuirea mea!” – îşi zise, ca un fel de scuză faţă de simţămintele ce-l asaltară atât de brusc. Migreta, în pofida intelectului modest, simţi pe dată modificarea vibraţiilor…

CAPITOLUL XIX – DIMINEAŢA UNUI PRINŢ

Primul dintre cei doi sori deja răsări când Ingvar, pornit la întâmplare, ajunse în primul sat. Oamenii încă nu ieşiseră din case, astfel că prinţul aproape că nici nu sesiză aşezarea. De altfel, nici nu era capabil încă măcar de vreun raţionament minimal.

- Ia uite, boieru’! – se auzi o voce pe care Ingvar o ignoră.

- Bă, n-auzi când vorbeşte omu’ cu tine? – răsună un alt glas, la fel de impertinent ca primul.

Ineditul drumeţ se pomeni încercuit de-o ceată de paria, privind pofticios la veşmintele sale.

- Nu-mi dai mie haina asta? – făcu unul dintre ei.

Nedeprins să converseze cu bipezii cei josnici şi, în plus, incapabil de-a percepe corect realitatea, Ingvar îşi văzu netulburat de drum.

- Face pe nebunul! – observă cineva şi, pe dată, prinţul încasă un pumn în ceafă.

Până să reacţioneze, o ploaie de lovituri se abătu din toate părţile şi, curând, nefericitul zăcea inert în praful drumului.

Cel de-al doilea astru urcase bine pe cer când Ingvar îşi reveni. Din decenţă, atacatorii îi lăsară lenjeria intimă pe el.

„Era bine dacă-mi lăsau şi pantofii!” – îşi zise victima, constatând cu surprindere că i se deblocase, parţial, capacitatea de a raţiona. Din instinct, făcu calea întoarsă către castel. „Nici nu ştiu la ce mă duc acasă… Ce mi-a mai rămas? Mama copiilor mei este o târfă!”. Ultima propoziţie îi mistui sufletul răvăşit, astfel încât bătu destul drum până să-şi dea seama că nu are copii, nerealizând nici acum că aceasta ar fi fost aproape o imposibilitate. „Nu cred că voi putea să o iert!” – îşi mai zise, dar, intuind că gândeşte tâmpenii, căută să-şi blocheze mintea, vizualizând o pană imaginară. Dintr-o căruţă, o femeie îi strigă:

- Ce-i, boierule? Te-a prins omul la ibovnică?...

- Poat